sâmbătă, 8 martie 2014

Istoricul şi semnificaţia zilei de 8 Martie

Pe 8 martie este sărbătorită Ziua Internaţională a Femeii. În urmă cu exact 100 de ani, la Copenhaga, militanta socialistă Clara Zetkinpropunea instituirea acestei date ca zi a luptei pentru drepturile femeilor şi egalitate de şanse. Conform unei decizii a ONU, în acest an, sărbătoarea poartă lozinca "Accesul egal la studii, la pregătirea profesională, la realizările ştiinţifice şi tehnice sunt calea spre o muncă destoinică pentru femei".
Pe 19 mai 1911, Ziua Femeii a fost marcată în premieră în Germania, Austria, Danemarca şi în alte câteva ţări europene. Şase ani mai târziu, cu prilejul grevei muncitoarelor din Sankt Petersburg, femeile dinRusia au semnat actul prin care a fost stabilită ziua dedicată femeii, respectiv, 8 Martie. Acesta şi este motivul pentru care, de cele mai multe ori, 8 Martie şi a fost asociată cu comunismul. Abia în 1975, sărbătoarea a fost recunoscută de ONU şi adoptată în statele membre ale acestei organizaţii. De altfel, 1975 a şi fost declarat An Internaţional al Femeii, iar perioada anilor 1976-1985 a devenit Deceniul ONU pentru femei. Ulterior, sărbătoarea a devenit o tradiţie în majoritatea ţărilor din Europa, Statele Unite şi Africa.
Un moment istoric a intervenit în 1982, când femeile din Iran au renunţat, de 8 martie, pe durata întregii zile, să poarte vălul tradiţional ce le acoperă faţa. Gestul nu le-a adus însă drepturi noi.
Astăzi, 8 Martie este considerată drept zi de solidaritate şi promovare a drepturilor sociale şi economice ale femeilor. Nu în ultimul rând, este percepută ca o sărbătoare a primăverii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu